Blanc, salvat de președinte

Redactor:
Mihai Molnar
Blanc, salvat de președinte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ministrul Sporturilor a vrut să-l suspende pe Blanc pentru
scandalul „cotelor”, dar selecționerul a fost salvat de
președintele federației franceze

Franța are din nou bătăi de cap, după incidentele de la Mondialul
african. Scandalul presupuselor „cote” impuse la loturile de
juniori și tineret, în tentativa de a limita accesul jucătorilor
arabi sau negri în naționalele Franței, ține capul de afiș al
presei din Hexagon. Ministrul Sporturilor a vrut să-l suspende
chiar și pe selecționerul Blanc!

În noiembrie, mai mulți înalți oficiali ai federației franceze au
născocit un proiect discriminatoriu: limitarea accesului tinerilor
cu dublă naționalitate (cu origini africane) în centrele de tineret
ale Franței. Maximum 30 la sută. Scenariul a fost dezvăluit joia
trecută de Agenția Mediapart, apoi au început să cadă capete.
Primul a fost cel al lui François Blaquart, directorul tehnic al
loturilor naționale, inițiatorul proiectului. Demisia sa a fost
anunțată duminică de Chantal Jouanno, ministrul Sporturilor, când a
fost declanșată și o anchetă în cadrul federației. Curios e că
Blanc a fost prins cu minciuna. După ce vineri a declarat că nu
știe nimic, acum ies la iveală alte informații. Selecționerul chiar
a participat la ședința respectivă, unde se spune că ar fi avut
remarci rasiste. Blanc și-a prezentat scuzele, printr-un comunicat,
dar a fost la un pas de mazilire. Potrivit „France Footbal”,
ministrul Jouanno ar fi vrut să-l suspende, până la aflarea
rezultatelor anchetei oficiale, dar Blanc a fost salvat de
intervenția președintelui federației franceze, Duchaussoy.

„Ai impresia că fotbalul nostru produce același tip de jucător:
înalt, puternic. Și cine sunt cei înalți și puternici? Negrii.
Ă‚sta-i adevărul”, Laurent Blanc, potrivit unor stenograme
prezentate de Mediapart

30 la sută este
procentul la care se vrea limitarea jucătorilor africani și arabi
în loturile echipelor de copii și juniori din Franța

70 la sută
dintre suporterii francezi nu consideră că Blanc ar trebui
suspendat, potrivit unui sondaj de pe site-ul „France Footbal”, la
care au participat aproape 9.500 de fani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României:
MM a răbufnit, după ce l-a auzit pe fotbalistul nemulţumit că a ratat lotul României: "Băi, cum să spui aşa…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Avertisment pentru șoferi la ITP. Se schimbă legea din 29 noiembrie. La ce trebuie să renunțe
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×